ECOLOGIA
Ecologia este o știință biologică, a carei denumire este compusă din cuvintele grecești: oekos – casă și logos – știință, adică „știința studierii habitatului”.
Ce studiază? Simplu: toate tipurile de interacțiune dintre organisme, plante și mediul în care ele trăiesc. În a doua jumătate a sec. XX prin conștientizarea importanței condițiilor de mediu, semnificația termenului ecologie s-a lărgit peste sensul restrâns din domeniul biologiei, devenind și un sinonim pentru ideea de protecție a mediului înconjurător. Totodată, se leagă strâns de ecologie domeniul promovării unei economii ecologizate, unde principiile ecologice devin și principii fundamentale în dezvoltare.
În sens mai larg se poate spune ca ecologia este stiinta care studiaza mediul inconjurator planetar, analizand din punct de vedere biologic relatiile omului si ale celorlalte vietuitoare sau forme de viata cu acesta. Ecologia este o stiinta a omului si a naturii, este cea mai umana dintre stiintele naturii. Studiul inter-relatiilor om (societate) – biosfera constituie o directie de dezvoltare a ecologiei cu implicatii in stiintele economice, sociologice, demografice, politice, etnografice, fapt ce situeaza ecologia la granita dintre stiintele biologice si cele sociale.
Numeroasele domenii de activitate umana si numeroasele discipline tehnologice furnizeaza ecologiei tematici noi de cercetare si, in acelasi timp, date complete privind impactul omului cu natura, ceea ce a determinat dezvoltarea unor ramuri noi de ecologie aplicata: ecologie agricola(vegetala si animala), ecologie forestiera, ecologie urbana, ecologia mediului ambiant, ecologia umana, ecologiare surselor naturale, etc.
Toate aceste directii de cercetare depasesc astazi starea de moda ecologica, ramurile ecologiei enumerate sunt sa ofere factorilor de decizie ai momentului modele sau solutii pentru o mai buna relatie dintre om si natura. Ecologia este o stiinta de sinteza, o stiinta aplicata care dezvolta si pune in scena cunostiintele teoretice si practice pluridisciplinare, necesare realizarii unui ansamblu de masuri, a unor strategii sau a unor proiecte, care sa rezolve problemele legate de echilibrul in mediu, de amenajarea sau exploatarea ecosistemelor si a resurselor regenerabile ale biosferei.
Consecintele negative asupra mediului au dus la progresul ecologiei
Progresul ecologiei inregistreaza progrese uriase incepand cu a doua jumatate a secolului XX, astfel ca astazi conceptele si metodele de abordare sistematica proprie ecologiei sunt prezente in aproape toate sferele de activitate.
Preocuparea crescanda pentru problemele ecologice este determinata de pozitia contradictorie in care revolutia industriala plaseaza omul contemporam. Ca urmare a posibilitatilor sale tehnice, el a reusit nu numai sa-si explice, ci sa si reproduca în folosul său un numar mare de fenomene naturale ceea ce i-a creat un sentiment de independenta fata de natura si i-a intarit convingerea ce este stapanul absolut al acesteia.Tehnologiile sofisticate, utilizate pentru prelucrarea resurselor naturale sau pentru crearea ambiantei specific umane, au sustinut tot mai mult acest sentiment de independenta, concomitent cu aparitia sentimentului de dependenta fata de propria tehnologie. Urbanizarea galopanta, economia de piata avand ca scop beneficiul imediat cu uniformizarea modelelor de dezvoltare, generatoare de vulnerabilitate, politici distorsionate, circulatia informatiilor nevalidate sunt cateva din cauzele care au dus la progresul ecologiei.
Istoric
Prima reactie politica de anvergura la problemele mediului a fost organizarea la Stockholm, in anul 1972 a Conferintei ONU unde s-a decis crearea Programului Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) care a finantat importante programe de cercetare si au elaborat conventii internationale de protectia mediului. ONU a constituit in anul 1983 Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare, insarcinata sa studieze posibilitatile de dezvoltare economica, compatibila cu conservarea mediului.
Sursa text: Ecologie generala, profesor Borza Iacob
