Garda Forestieră dă undă verde zonei turistice Semenic!

Urmează acum întocmirea și aprobarea hotărârii de guvern, chestiune de câteva săptămâni, pentru ca apoi să se treacă la realizarea proiectului tehnic și a lucrărilor propriu-zise.
In teorie toate suna bine, dar practica…

CARAŞ-SEVERIN – Recent, Garda Forestieră Timişoara a anunţat faptul că sprijină inițiativa Primăriei Reşiţa în vederea realizării obiectivului „Dezvoltarea Zonei Turistice Semenic-Programul național de dezvoltare a turismului Schi în România“!

Astfel, Garda Forestieră Timișoara a avizat recent scoaterea definitivă din fondul forestier național a terenului în suprafață totală de 23,05 ha, cu condiția menținerii soluției de amplasare a obiectivului și a respectarii actelor administrative ale autorității competente pentru protecția mediului, precum și cu mențiunea clară că se va introduce în circuitul silvic, în compensare, o suprafață de 25,3 ha, proprietate a municipiului Reșița, terenul fiind limitrof fondului forestier proprietate publică a statului, administrat de către Ocolul Silvic Reşiţa. Practic, acesta este ultimul aviz de care mai era nevoie pentru întocmirea hotărârii de guvern privind schimbul de terenuri cu Regia Autonomă a Pădurilor-Romsilva în vederea demarării proiectului din zona turistică Semenic-Crivaia.

Urmează acum întocmirea și aprobarea hotărârii de guvern, chestiune de câteva săptămâni, pentru ca apoi să se treacă la realizarea proiectului tehnic și a lucrărilor propriu-zise.

Reamintim că proiectul are o valoare de peste 40 de milioane de euro și înseamnă un domeniu schiabil cu 9 kilometri de pârtii noi, telegondolă, tunuri de zăpadă, parc de aventură, centru de sport nautic, trasee de drumeții și restaurante.

JCS-Nicoleta Moraru
FOTO: Zoltan Kiss

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *